DIICOT A ÎNCEPUT URMĂRIREA PENALĂ „IN REM” PENTRU ÎNALTĂ TRĂDARE – AȘTIA SUNT NORMALI ?

Sharing is caring!

DIICOT a început, pe data de 7 iunie (dar a fost comunicată în 28 iunie, după căderea moțiunii de cenzură – de ce oare?), urmărirea penală in rem, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Art. 398 din Codul Penal (înaltă trădare) și articolul 407 (divulgarea secretului care periclitează securitatea națională), în dosarul întocmit de anchetatori în urma plângerii depuse de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.



Plângerea este legată de  memorandumul privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și vizita oficială a premierului. Viorica  Dancilă, și a presedintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în Statul Israel.

Începerea urmăririi penale in rem înseamnă că la acest moment nici o persoană nu este urmărită penal, procurorii cercetând doar faptele sesizate.

Sau poate însemna că dosarul este deja gata, dar statul paralel nu are curajul să meargă mai departe pentru că nu a primit „verde” de la SRI (a se citi „nu au avut timp să fabrice ”probele”).

Am văzut, din discursul lui Ludovic Orban și din anunțul DIICOT, o sesizare care pare mai degrabă o bătaie de joc la adresa inteligenței românilor …

…o specie de pamflet nereușit care, pe lângă ridicolul acuzației (până și Pacepa, care a fugit la americani cu secrete de stat și a compromis toate rețelele de spionaj românesc, a fost invinuit de comunisti de „tradare” și nu de „înaltă tradare”…), poate  atrage țara noastră într-un joc de putere periculos.

De unde au  luat (cei care au redactat plângerea) formularea: „a fost încălcată suveranitatea externă a României”? Poate de la cineva care nu știe semnificația cuvantului „suveranitate”.



O altă aberație (din multele scrise acolo) este: „spațiul aerian al României nu o să mai fie apărat de Canada și Marea Britanie”. Parcă la Deveselu sunt americanii …

Senzația este că, o parte din societatea românească, condusă de președinte sau forțe oculte, din disperarea că nu poate da jos Guvernul României pe cale democratică, prin moțiune de cenzură, încearcă metode nelegale, cu ajutorul procurorilor.

Mă duc cu gandul la cum funcționau lucrurile pe timpul lui Ceaușescu cand, cu cât erai mai descurcăreț sau aveai o funcție mai importantă, cu atât numărul „pilelor” tale creșteau…

Acum acele „pile” au crescut și s-au transformat în „relații”. Statul paralel este un hățiș de relații care include politicieni, oameni de faceri, procurori, judecători, SRI-iști, SIE-iști, șefi din structuri guvernamentale, locale, funcționari publici de la autorități de control, în general oameni care pot să sară peste rând și să obțină legal sau ilegal diferite avantaje pentru ei sau pentru alții (din interior sau din afară) prin influența și “relațiile” pe care le au.





Diferența față de momentul în care românii aveau “pile” este că acum mizele sunt mai mari și avantajele în consecință. Tot acest sistem de relații funcționează evident pe bani și putere, iar sistemul consolidat de relații îi ajută pe unii să obțină aproape orice: bani, funcții, îngroparea unor dosare penale în sertare, discreditarea publică a unor pretendenți la funcții și alte avantaje la care nici nu ne-am gândi că se poate ajunge…

Azi ar trebui să vorbim despre Rezoluția transmisă de la Bruxelles de organizaţia magistraţilor europeni MEDEL care condamnă, încheierea protocoalelor secrete între SRI şi instituţiile române deoarece, arată asociaţia, „subminează statul de drept, independenţa sistemului judiciar şi dreptul la proces echitabil, încălcând astfel drepturile fundamentale ale românilor protejate de Constituție și de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.

Totodată organizaţia îndeamnă la încetarea atacurilor împotriva Curţii Constituţionale şi solicită Preşedintelui României Klaus Iohannis să denunţe public aceste protocoale şi, în calitate de preşedinte al CSAT, să se asigure că serviciile secrete nu mai intervin în niciun mod în procesul judiciar.

(MEDEL este o asociaţie profesională a judecătorilor şi procurorilor europeni formată din 22 de asociaţii naţionale din 15 state europene. UNJR este membră a MEDEL din anul 2008.)

Ar trebui să vorbim despre faptul că peședintele României, care, teoretic, este garantul Constituției, refuză să pună în aplicare o Decizie a CCR (pentru a salva o persoană profund coruptă, Koveși) și face ping-pong cu legile votate de Parlament, doar pentru a îngreuna punerea lor în aplicare.

Ar fi trebuit să vorbim despre escaladarea violențelor, care s-au transformat din violențe in scrisul din spațiul virtual și strigătele din Piața Victoriei, în violențe la propriu, fizice, incendii, devalizări ale sediilor PSD … atâta ură și dezbinare nu a mai fost văzută în societatea românească.





Pentru orice om normal care citește in Codul Penal Art.394 infracțiunea de trădare, e clar că dosarul este o mizerie care vrea să îngroape faptul că președintele nu respectă o Decizie a CCR și arată intenția  statului pralel de a  dărâma, cu ajutorul structurilor de forță, un guvern instalat în mod democratic, în urma unui vot  liber exprimat al cetățenilor acestei țări.

„Art.394 Trădarea

Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;

b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;

c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;

d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,

se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă ce a făcut doamna premier în Israel este înaltă tradare, să  ne așteptăm ca, în 10 august, când Guvernul României are la București o întâlnire la nivel înalt cu Guvernul Statului Israel, DIICOT-ul domnului Horodniceanu (al cărui mandat a fost prelungit de președintele Iohannis cu 6 luni) să profite de venirea israelienilor și să-i cheme pentru a da declarații?

Să ne așteptăm ca oficiali ai Statului Israel să fie acuzați că suprimă sau știrbesc unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului Român? 

Dacă este să forțăm aplicabilitatea Art.394 CP, ceea ce face președintele –  oprește o altă putere în stat ( Parlamentul)  să legifereze (prin atacare la CCR, trimitere, retrimitere în Parlament și iar atacare la CCR) și apelează la puterile străine, cu precădere ambasade și UE, pentru a pune presiune pe cei care au dreptul Constituțional să facă legi în România –  nu ar trebui să se numească „infracțiune de înaltă tradare”?

Întorcându-mă la începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea de înaltă trădare, cine și de ce dorește disoluția statului român?

Când vor plăti cei care acționează împotriva intereselor românilor și României?

Sper să aflăm cât mai repede răspunsurile sau măcar o parte din ele.

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

LOVITURĂ DURĂ PENTRU STATUL PARALEL - DESECRETIZAREA TUTUROR PROTOCOALELOR OBLIGATORIE

Sharing is caring! FacebookTwitterGoogle+PinterestDIICOT a început, pe data de 7 iunie (dar a fost comunicată în 28 iunie, după căderea moțiunii de cenzură – de ce oare?), urmărirea penală in rem, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Art. 398 din Codul Penal (înaltă trădare) și articolul 407 (divulgarea secretului care periclitează securitatea […]

Subscribe US Now