IOHANNIS ATACĂ LA CCR CONCEDIUL PREMIERULUI DĂNCILĂ

Sharing is caring!

Când credeam că s-au mai liniștit „apele” și primii doi oameni ai statului, președintele și premierul, colaborează, a apărut pe scena politică un nou scandal…

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, 03 august, la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând faptul că premierul Viorica Dăncilă nu l-a anunțat că intră în concediu şi a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.



Este pentru prima dată în istoria post-decembristă  când un președintele  reclamă faptul că premierul a încălcat Constituția când delegat atribuțiile administrative unui vicepremier în locul său pe perioada concediului, fără a se consulta cu președintele.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că el nu a cerut niciodată, în cei patru ani de mandat de premier,  ex-președintelui Traian Băsescu voie să meargă în concediu și nici nu i-a cerut părerea în legătură cu persoana ce urma să-i preia atribuțiile administrative în lipsă…

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita, în perioada 6 – 13 august, atribuţiile premierului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

O decizie în acest sens a fost emisă de premierul Viorica Dăncilă, fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.

Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat pe președintele Klaus Iohannis vineri dimineață, iar la câteva ore după convorbire, președintele a sesizat CCR.



“Prin omisiunea prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6 – 13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi. (…) Procedând în acest mod, prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie”, se arată în cererea lui Iohannis către CCR.

Ce spune Constituția Romaniei la: „CAPITOLUL III
Guvernul

ARTICOLUL 107

(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.”

Articolul invocat de președinte NU se referă la concediul de odihnă al premierului, ci la vacanța funcției, care nu este același lucru cu concediu de odihnă. Vacanța funcției este prevăzută de Constituție, iar concediul de odihnă de Codul Muncii. Sunt două lucruri distincte.



Dar … ce mai e Constituția în ziua de azi? Ca să-l parafrazez pe președintele  Iohannis:  „Această Constituție nu mă convinge, pentru că aduce mai multe întrebări decât clarificări. O să o citesc până o să înţeleg, poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă şi o să vă comunic ce o să facem cu ea, dacă o respectăm sau nu”

Fostul judecător CCR, Toni Greblă, a declarat: „În niciun caz (nu este vorba de un conflict, n.r.), Curtea Constituţională nu este chemată să rezolve orice neînţelegere între decidenţii politici sau administrativi ai ţării. Curtea Constituţională are un mandat constituţional şi se pronunţă pe conflicte de competenţă, restul sunt bune practici şi colaborarea loială între instituţiile statului. Nu trebuie să reglementăm nici legea şi nu trebuie să intervină CCR atunci când, spre exemplu, premierul se deplasează pentru o jumătate de zi acasă. Sunt chestiuni care ar trebui rezolvate pe colaborarea loială între autorităţile statului.

Din păcate, conflictul acesta politic, care este generat în special de atitudinea preşedintelui României, implică Curtea Constituţională în astfel de situaţii, ceea ce este de nedorit. Nu poate fi vorba de un conflict, atâta vreme cât premierul a plecat în vacanţă. Care ar fi conflictul, ce s-a blocat la nivelul funcţionării instituţiilor statului? Absolut nimic, este vorba de bune practici politice şi administrative şi de colaborarea între instituţiile statului”.

CCR a răspuns promt la cererea președintelui: trebuie primite puncte de vedere și din partea premierului până pe data de 14 august, urmând să se stabilească, în termen de 20 de zile, o dată  în care va avea loc ședința și la care vor fi invitați toți cei implicți.

Având în vedere că premierul este plecat în perioada 6-13 august, conflictul constituțional va fi rezolvat după întoarcerea premierului din concediu.



În data de 3 august 2018, Curtea Constituțională a fost sesizată de către Președintele României cu o”cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională dintre Prim-ministrul României și Președintele României.” Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr.1235E/2018. Conform procedurii prevăzute de art.35 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost stabilit termenul de 14 august 2018 înăuntrul căruia părțile aflate în conflict își pot exprima, în scris, punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia. Termenul pentru ședința de judecată va fi stabilit la o dată ulterioară, în conformitate cu prevederile art.35 alin.(2) din Legea nr.47/1992: ” (2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere

Acesta este anul în care CCR a avut cea mai mare activitate: toate legile votate de Parlament au fost trimise de 2-3 ori pentru stabilirea constituționalității și o mulțime de conflicte instituționale de natură juridică…

Modul de interpretare de către președinte a art.107 alin (3) este ridicol. Cum să se spună că funcția de prim-ministru este vacantă pentru că doamna Dăncilă este în concediu de odihnă și este în imposibilitate de a exercita atribuțiunile funcționale o săptămână? Din însăși formularea „până la formarea noului Guvern” se înțelege că acest articol nu este valabil la plecarea în concediu a premierului. Am fi de râsul lumii dacă s-ar schimba Guvernul de câte ori lipsește câteva zile premierul…

Dacă CCR i-ar da dreptate președitelui, ar fi foarte bine – pe cale de consecință, când pleacă președintele în vacanță la Sibiu, de vineri dimineața până marți după amiaza, sau în afara tării, va fi obligat să-și delege competențele președintelui Senatului sau președintelui Camerei Deputaților…

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

TRATAMENTE CU CEAPĂ

Sharing is caring! FacebookTwitterGoogle+Pinterest Când credeam că s-au mai liniștit „apele” și primii doi oameni ai statului, președintele și premierul, colaborează, a apărut pe scena politică un nou scandal… Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, 03 august, la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în […]

Subscribe US Now