JANDARMII AU FOLOSIT GAZE DE CALITATE, NEMȚEȘTI – SPUN PROCURORII

Sharing is caring!

Parchetul General a anunţat joi, 16 august, că procurorii militari au ridicat de la Jandarmeria Română documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei la protestul de vineri, 10, august, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice. Aceste substanțe sunt de proveniență germană și sunt folosite în mai multe state europene.

Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 şi, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, Piaţa Victoriei, precum şi starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting şi care au fost expuse substanţelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării şi stabilirii existenţei sau inexistenţei unor consecinţe medicale, arătăm următoarele: În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanţei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice



Precizăm că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au “certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate”, a spus acesta.

Substanțele folosite la acest miting:
– cartuș calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
– grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
– pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS concentrație 1%;
– pulverizator de mână 60-100 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);
– pulverizator de mână 400 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);
– pulverizator de mână 150 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentrație 1%);
– cartuș calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).”

În data de 10 august 2018, nu a fost un miting normal, cum ne-am obișnuit de la începutul lui 2017…

S-a spus inițial că va fi un miting al diasporei și ne-am întrebat cu toții de ce acest miting a fost anunțat cu aproape două luni în urmă? De ce și cu ce bani Mălin Bot a făcut turul Europei? De ce inițiatorii mitingului au renunțat la organizarea acestuia, iar persoanele care sunt de luni de zile în piață nu și-au asumat ei acest miting? De ce, după renunțarea orgnizatorilor, s-au continuat chemările la miting  pe facebook? De ce locul revendicărilor (care erau absolut normale) a fost luat de limbajul obscen și instigări la violență (gen: „m**e PSD”, „să mergem peste ei”, „să nu uite că au copii”, „să le dăm în cap”, „ieșiti în stradă, să-i călcăm pe cap”, „va fi Revoluție”…)?



Tot mai multe voci spun că mitingul diasporei a fost deturnat pentru că vineri, 10 august 2018, trebuia să cadă guvernul Dăncilă și  urma „kosovizarea” României, pentru că anumite măsuri ale guvernului nu sunt pe placul multinaționalelor… Urmează ca organele competente să ancheteze și să aducă la cunoștința opiniei publice rezultatele anchetei, indiferent care sunt acestea și cine sunt vinovații.

Din momentul apariției suspiciunii că acest miting al  diasporei fost deturnat de elemente subversive care au urmărit răsturnarea ordinii de drept, s-a început operațiunea „gazarea”, prin manipularea populației în legătură cu gazele folosite de către jandarmi la proteste.

Startul a fost dat de un fost consilier pe probleme de sănătate al lui Dacian Cioloș, școlit „afară”, Raul Pătraşcu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara, membru al Platformei RO100, acesta dând ca sigur faptul că, în Piața Victoriei a fost folosit gaz chimic interzis la nivel mondial sau vechi, toți cei care au participat la miting urmând să: „li se modifice ADN-ul; se vor imbolnăvi de cancer; femeile însărcinate riscă să avorteze, să nască copii morți sau să aibă copii handicapați…”



Cioloș  a făcut  comentarii pe facebook, subliniind faptul că are informații sigure că oamenii „au sintome curioase în urma gazării la care au fost supuși” și vor exista repercusiuni majore asupra sănătății oamenilor… și nu este singurul om politic care, fără să aibă expertiza necesară, face un asemenea gen de afirmații. Ce interes are Cioloș și ai lui în difuzarea acestor minciuni în spațiul public? Dorește să fie iară premier sau își pregătește terenul pentru prezidențiale? S-a primit ordin de la cineva din afară să destabilizeze România?

Persoanele  afecatate de gazele ce au fost aruncate în Piața Victoriei în timpul mitingului din 10 august, să asculte sfatul specialiștilor și nu sfatul cioloșiștilor sau ce culoare politică mai au ei… Cred că un medic știe mai bine dacă sintomele sunt cauzate de gaze, autosugestie sau alte cauze și nu un politician.

Ar trebui să înceteze aceste dezinformări și iar politicienii să înceteze să urce pe „val”, prin „emoție colectivă”, difuzând în spațiul public lucruri neadevărate, instigând la ură și dezbinare.

Ne amintim că Cioloș a mai fost în 2015 pe funcția de premier, urcând pe cadavrele unor tineri, așa cum însăși președintele Iohannis ne-a spus: „Au trebuit să moară oameni, pentru ca acest guvern (Ponta) să plece”

ACEST TIP DE MINCIUNI, POT SĂ INDUCĂ O PSIHOZĂ ÎN MASĂ, CARE POATE DUCE LA UN RĂZBOI CIVIL, CU CONSECINTE GRAVE PENTRU SIGURANȚA ȘI INTEGRITATEA STATULUI ROMÂN. Si ne întrebăm iarăși: CUI FOLOSEȘTE? României și actuale coaliții – NU!·

Pentru corecta informare a oamenilor, Departamentul pentru Situații de Urgență a emis un comunicat:

În urma apariției unor afirmații despre efectele pe termen mediu și lung ale gazelor lacrimogene, mai multe persoane, îngrijorate pentru sănătatea lor, s-au prezentat la unitățile de primiri urgente pentru a fi consultate de medici, după ce au fost prezente în data de 10 august 2018, în Piața Victoriei, lamomentul utilizării substanțelor lacrimogene. Persoanele care au venit pentru a fi consultate nu prezentau probleme care să necesite îngrijiri medicale.

În cursul zilei de astăzi, conducerea DSU a luat legătura cu fabricanții substanțelor utilizate, care au confirmat faptul că substanțele indicate sunt fabricate conform standardelor Europene și internaționale. De asemenea, fabricanții au subliniat că astfel de substanțe, precum O – Chlorobenzylidenenmalonnitrile, cunoscute sub denumirea CS, sunt folosite și de alte forțe de ordine din Europa și din lume.

În ceea ce privește efectele pe care le are această substanță asupra corpului uman, ele includ iritarea ochilor, a căilor respiratorii și a pielii, efectele fiind de durată scurtă, cu excepția situației în care expunerea este una de lungă durată și, mai ales, dacă aceasta are loc într-un spațiu închis și nu în aer liber.

Conform recomandărilor Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite, tratamentul expunerii la gazele lacrimogene este unul simptomatic neexistând medicamente specifice sau antidoturi. Astfel, tratamentul se asigură prin spălarea abundentă a ochilor și a feței la momentul expunerii și prin tratamente specifice iritării tegumentelor și a căilor respiratorii, dacă aceasta persistă.

În concluzie, nu este necesară deplasarea populației către unitățile de primiri urgență pentru efectuarea unor controale de rutină pentru simplul fapt că au fost în piață și au fost expuse substantelor lacrimogene, decât în situația exceptională în care există acuze / simptome îngrijorătoare, care necesită consultare unui medic.

Pentru ca cetățenii să uite că în urmă cu o săpțămână s-a încercat o lovitură de stat (toți #rezist anunțau de peste o lună  că va fi „Revoluție și este permis orice pentru dărâmarea guvernului”) și pentru a întări credibilitatea operațiunii  „gazarea”, s-a trecută la o altă etapă a diversiunilor… cineva a sunat la 112 și a spus că în Piața Victoriei se simte miros de gaze. 
Așa cum spune regulamentul, o mașină de dezinfectare a mers în Piață și a stropit pe jos. Dacă gazele erau toxice și produceau toate nenorocirile de care încearcă unii să ne convingă, nu s-ar fi așteptat aproape o săptămână pentru dezinfectare. Cineva a avut interesul să mărească „emoția  colectivă”, sunând la 112, filmând mașina care dezinfecta și publicând fotografia pe internet. Oare cine?
Și doctorul Raed Arafat a revenit cu precizări:

„Am dat acest comunicat mai ales după ce am fost sesizat de colegii de la UPU Floreasca asupra faptului că mai multe persoane se prezintă fără simptome solicitând a fi consultate şi să aibă analizele de sânge efectuate. Este clar că în cazul în care ai simptome sau probleme care te îngrijorează că pacient este recomandat să ajungi la spital sau la un medic. (…) Din păcate intenţia de a linişti populaţia care nu prezintă simptome sau semne, luând în considerare că peste 100.000 de persoane au fost la Piaţă Victoriei în noaptea de 10 August, a fost interpretată de către un grup de persoane ca o diversiune şi o dezinformare din partea noastră. Interpretarea şi mai absurdă este că ţinem partea Jandarmeriei impotriva populaţiei sau că am executat ordine politice şi că acest comunicat este unul politic”, a scris Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe Facebook.

Acesta a mai spus că, dacă cineva s-a simţit lezat de acea informare, îşi cere scuze, însă, ştiinţa este una pentru toţi ea neputând fi aplicată diferenţiat după dorinţele unora sau altora.

Înainte să publicăm acest comunicat ne-am consutlat cu fabricanţii pe de o parte că să ne asigurăm de natură substanţei care a fost utilizată şi să nu ne bazăm numai pe informaţiile interne. Totodată, pe lângă documentarea şi datele obţinute de pe site-ul Centrului de Control al Bolilor din SUA am vorbit personal cu unul dintre specialiştii renumiţi în toxicologie de la centrul de toxicologie din New York. (…) După publicare pe site-ul DSU au fost multe comentarii şi jigniri la adresa noastră însă conţinutul comunicatului rămâne, din punct de vedere medical, unul valid şi anume dacă nu aveţi simptome sau probleme care să va îngrijoreze nu trebuie să va prezentaţi la UPU pentru un consult de rutină pentru că acesta nu va aduce niciun beneficiu iar medicul nu are cum să decidă ştiinţific că aţi fost expuşi la substanţele respective consultându-va la 5 sau 6 zile după expunere, medicul bazându-se doar pe declaraţia pacientului”, a mai spus Raed Arafat.



Procuratura, trebuie să-și facă datoria și să cerceteze toate faptele, împrejurările, persoanele, începând cu mesajele de incitare la violență de pe facebook, făcute înainte de începerea mitingului neautorizat și terminând cu manipulările „gazării”, indiferent de autori.

Și apropo de facebook, am găsit acolo o postare cu o propunere interesantă, ce ar putea avea efect în stoparea acțiunilor huliganice de la mitingurile neautorizate:
Andrei Marin: PROPUNERI PENTRU ACTIUNILE JANDARMERIEI LA URMATOARELE MITINGURI NEAUTORIZATE:

1. Delimitarea exactă a spatiului din Piata Victoriei. Fiecare persoana care intră acolo să fie legitimată,, conform legii, și amendată, tot conform legii ,pentru traversare prin loc nepermis. La plecare fiecare va fi amendat pentru participare la miting neautorizat, conform legii.
2. Persoanele cu handicap și persoanele cu copii să fie neaparat legitimati iar Protectia Copilului si Secretariatul de Stat pentru Handicapati să fie informate despre relele tratamente si punerea in pericol a copiilor/persoanelor cu handicap.
3. Persoanele cu “bagaje” să fie percheziționate, cei ce se opun să fie fotografiați, legitimați și să nu li se permită accesul.
4. Persoanele care fotografiază/filmează jandarmi să fie legitimate și fotografiate.
5. La prima manifestare violentă se va anunța prin megafon că toate persoanele trebuie să părăsească zona, altfel fiecare este vinovat de favorizarea infractorului, după care să se inceapă acțiunea cu tunurile de apă, gazele lacrimogene, gloanțele de cauciuc, în funcție de gravitatea violențelor participanților.
6. Jandarmeria să filmeze încontinuu, atat înspre manifestanți, cât și spre jandarmi, pentru a avea dovezi pentru reclamatiile ulterioare ale manifestanților.
7. Dacă se poate, să se bruieze semnalul pentru telefonia mobilă în zonă.
8. Pe toata durata manifestației, cei care protestează s fie inconjurați, nimeni să nu poată parasi zona fară sa treaca prin cordonul de jandarmi.
9. Pe toata durata manifestației, să fie prezente echipaje de jandarmi pe fiecare strada adiacentă, pentru a împiedica intrarea/iesirea celor violenți.
10. Ideal ar fi ca fiecare jandarm să aiba propria camera video, la fel cum au motociclistii pe cască, și să filmeze continuu.
11. Toate obiectele care au fost aruncate înspre jandarmi sa fie adunate cu grijă, ca probe pentru procesele penale de ultraj ce vor fi deschise celor violenți. Se va împiedica strangerea acelor obiecte de catre alte persoane!
12. Sa fie legitimate/ fotografiate toate persoanele care incearca să îi împiedice pe jandarmi să actioneze. 

 

 

Comments

comments

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii in pas cu știrea !! close[x]
Cu un simplu LIKE te abonezi la postarile noastre!!