Lovitură pentru România , ambasada SUA felicită Ucraina pentru adoptarea legii educației, care interzice limba română în școli.

Sharing is caring!





Lovitură teribilă primit etnicii români din Ucraina chiar de la un aliat foarte apropiat al României. După ce autoritățile de la București nu au înteprins nicio măsură concretă pentru a ajuta miile de români care vor suferi după ce Kievul a decis să interzică învățământul în altă limbă decât cea ucrainiană, acum și ambasada Statelor Unite din Ucraina nu spune nimic de minoritățile ce vor fi afectate și chiar felicită autoritățile de la Kiev pentru lege.




„Felicitări Ucrainei pentru promovarea reformei educaționale, deoarece contribuțiile pentru tineret reprezintă garanția viitorului”, au transmis diplomații americani, conform unian.net.




Pe 5 septembrie, Parlamentul de la Kiev a adoptat o nouă lege a educației prin care se introduce sistemul de învățământ în 12 clase care să reformeze educația începând cu generația care începe școala de anul următor.

Președintele Petro Poroșenko, care are ultimul cuvând privind intrarea în vigoare a legii, a afirmat că această lege „oferă cheia pentru viitorul Ucrainei”.




Autoritățile române au reacționat până în prezent timorat pe acest subiect. Ministerul de Externe român și-a exprimat doar îngrijorări privind politicile Kievului, în timp ce premierul Mihai Tudose doar a atras atenția în ședința de guvern asupra subiectului.




Sursa napocanews

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Fata de 15 ani care s-a sinucis astăzi a fost agresată cu o zi înainte de o angajată a Centrului de Incluziune Ion Creangă.

Sharing is caring! FacebookTwitterGoogle+Pinterest Lovitură teribilă primit etnicii români din Ucraina chiar de la un aliat foarte apropiat al României. După ce autoritățile de la București nu au înteprins nicio măsură concretă pentru a ajuta miile de români care vor suferi după ce Kievul a decis să interzică învățământul în […]

Subscribe US Now