Premierul Viorica Dăncilă răspunde atacurilor murdare referitor la adopția fiului ei, Victor Dăncilă

Sharing is caring!

Într-un cotidian on-line deținut de un trust elvețian, într-o manieră mârșavă, a apărut știrea că Victor, fiul premierului Viorica Dăncilă, a fost adoptat. Acest gen de informații încalcă legislația în vigoare (GDPR), deontologia profesională și bunul simț.

S-a prezentat, cu fotografii și declarații, toată familia biologică, ca și cum ar fi fost o rușine că unul dintre frați a fost adoptat de familia Dăncilă și nu a rămas să crească în sărăcie alături de frații săi sau că ar fi trebuit să fie dat la orfelinat . S-a vorbit despre soarta fiecărui copil în parte, dându-se de înțeles că este de datoria lui Victor Dăncilă să își ajute familia biologică. Și așa a aflat o țară întreagă…




Se spune că „scopul scuză mijloacele”…

Căt de orbit de ură să fii pentru a recurge la un asemenea atac politic? Ce inimă poți să ai pentru a intra cu bocancii în sufletul unei familii?

Ca femeie, nu poți să nu te identifici cu o altă femeie care nu a putut avea copii, dar a ales să adopte unul abandonat în maternitate.

Doamna Dăncilă ar fi putut să se laude că a făcut o faptă bună, salvand un copil de la o soartă crudă, într-un orfelinat –  ne amintim de poveștile sutelor sau poate miilor de copii abandonați în orfelinatele groazei, bolnavi, maltratați și mizeria în care erau crescuți, prezentate după Revoluție la televizor…

A ținut secret faptul că a luat un copil abandonat, ca l-a crescut și educat, pentru că era o problemă pe care nu dorea să o expună public, dar nu pentru că era ceva de ascuns, ci pentru că a dorit toată viața să-și protejeze fiul de remarcile răutăcioase ale unora, așa cum face orice mamă iubitoare.



În urma acelui articol mizerabil Viorica Dăncilă a ales să vorbească despre acest subiect, marți 22 ianuarie, la Antena 3, subiect despre care nu ar fi vrut să vorbească niciodata:

”M-am gândit mult dacă să vorbesc despre această mizerie, dar am hotărât că trebuie să vorbesc. Este pentru prima și ultima dată când vorbesc despre acest subiect. Voi notifica, prin avocați, publicațiile care vor trata această temă printr-un mod atât de josnic. Mă așteptam la orice, dar ca să faci referire la așa ceva… nu mă gândeam. Nu e corect să intri cu bocancii murdari în sufletul cuiva” a spus doamna premier.

”A fost o lovitură pentru soțul meu. Poate ce voi spune acum îi va mulțumi pe unii. Soțul meu a făcut un puseu foarte mare de tensiune când a citit articolul. Ține foarte mult la copilul nostru. Soțul meu l-a răsfățat foarte mult. L-a iubit și îl iubește foarte mult. Până la cinci ani, soțul meu l-a purtat pe umeri”, a povestit Dăncilă.

Victor Dăncilă a fost înfiat, în 1990, de tânăra ingineră Viorica Dăncilă, care s-a îndrăgostit de la prima vedere de ghemotocul abandonat în spital de către mama lui, imediat după naștere, mamă necăjită, care mai avea acasă încă 7 copii și soțul, bolnav de cancer internat în spital.






„Nu-mi doream să înfiez un copil, așa cum s-a prezentat” și-a început povestea, la Antena 3, în fața jurnalistului Mihai Gâdea, doamna Dăncilă, „în noaptea de 4 ianuarie 1990, eram de serviciu”. Târziu în noapte, o prietenă care era centralistă (în acea perioadă existau doar telefoane fixe, convorbirile fiind dirijate din centrală de către o persoană) i-a vorbit despre un copil care era abandonat în spital și plângea continuu și a invitat-o să meargă, împreună cu o altă prietenă, si să facă ceva pentru el.

„Am văzut un ghemotoc mic care plangea foarte tare. Parcă își plangea disperarea. Toți erau cu mamicile lor lângă ei. Mi-am dat seama că nu pot lăsa acel copil acolo. M-am dus acasă și i-am spus soțului meu. Aveam un apartament care era mobilat doar în dormitor și bucătărie.” „Am simtit atunci că nu pot să las acel suflețel care își striga disperarea” și-a continuat povestea doamna Dăncilă.

La o lună după ce l-a luat de la spital, s-a întâlnit cu mama micuțului, care a fost foarte mulțumită că micuțul nu ajunge la orfelinat și a semnat imediat actele. S-a stabilit atunci ca drumurile lor să nu se intersecteze niciodată, iar mama biologică nu l-a căutat niciodată pe Victor. Există un certificat de naștere eliberat pe numele familiei biologice, care a fost schimbat la data adopției.

Referitor la mincina că ar fi vrut să adopte și fetița, Aurora, de 4 ani, doamna Dăncilă a spus: „Nu este adevărat că am vrut să adoptăm și fetița. Nu ne permiteam.”

„Pe data de 6 m-am internat în spital ca să învăț să-i dau să mănânce, să-l înfăș”, a continuat doamna Dăncilă. Și a  povestit cum a învătat, în două săptămâni, să aibă grijă de bebeluși, cum ruga alte mămici să-i dea să sugă pentru a avea si el parte de lapte matern; apoi despre prima dată când soțul ei l-a luat în brațe și cum s-au obișnuit să aibă grijă de el împreună; despre primul cuvânt spus de micuțul Victor („a spus prima dată „mamă„ , apoi a spus numai „tată„”); de prima zi de scoală… A povestit cum a încercat să-i facă toate poftele și l-au iubit și îl iubesc foarte mult.

Cand avea 15 ani, Victor a aflat de la alti copii că nu este copilul familiei Dăncilă. Atunci au fost nevoiți să-i spună:

„Avea cam 15 ani. Cam de o săptămână era mai rebel. Nu mă asculta, nu prea se alinia cerințelor mele, mi s-a părut că într-un fel încearcă să mă pedepsească. Într-o seară am vorbit cu el și i-am spus că nu mi se pare normal ceea ce face și că mă obligă să-l pedepsesc. Pedeapsa era să-i luăm calculatorul.







Atunci mi-a spus ”poți să mă pedepsești fiindcă știu că nu sunt copilul tău”. Am avut un șoc. L-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-a spus că unul din copii l-a întrebat de ce își iubește părinții că de fapt nu e din această familie. I-am explicat atunci totul. Am plâns și eu, și soțul meu și el”.

„Am promis că nu o să mai vorbim niciodată despre acest lucru. Și că nu voi lăsa pe nimeni să îl mai rănească niciodată. Nu am putut să îl apăr acum.” a spus cu amărăciune în glas doamna Dăncilă.

„Dacă atunci au fost răutățile unor copii, acum sunt răutățile unor oameni. Nu am putut să îl apăr să nu devină acest lucru public. Să nu înțeleagă cineva că ne este rușine cu ceva, doar că ne-au rănit foarte tare. Recunosc acest lucru. L-au rănit și pe soțul meu. Mama mea e decedată de doi ani, cred că acum avea un șoc dacă vedea acest lucru. Vom trece împreună ca o familie unită și peste aceste lucruri”, a mai spus  Viorica Dăncilă la Antena 3.

„Faptul că nu a luat legătura cu ceilalți frați biologici a fost hotărârea lui Victor. Ne-a spus că noi suntem familia lui” .

M-a emoționat povestea femeii Dăncilă. Din vorbele ei emana o căldură de mamă, pentru că poți iubi un copil pe care nu l-ai purtat în pântec. Multe femei se identifică cu povestea acesteia. Multe femei, care din diverse motive nu au putut avea copii, au decis să nu lase un copil abandonat să rămână abandonat pe viață. Multe femei aleg să păstreze tăcerea și să nu strige la răscruce că au salvat un pui de om de la abandon.

Din toată povestea asta, pe care unii o doreau o pată de noroi aruncată asupra premierului României, a rămas doar gestul de o noblețe extraordinară, acela că o familie de tineri, în 90, când ecoul împușcăturilor încă se mai auzeau și situația în țară era incertă, a înfiat un copil.

Familia Dăncilă a avut mare grijă de creșterea și educarea fiului lor, chiar dacă nu este sânge din sângele lor. Victor Dăncilă este mândria părinților, iar el se mândrește cu părinții săi.



Gestul tinerei Dăncilă de acum 29 de ani se petrecea într-un moment în care actualul șef de stat, tot fără copii și el, nu adopta copii, dar intermedia  adopții internaționale.  Probabil și acei copii au avut o soarta mult mai bună decât cea hărăzită în România, dar este mai nobil, dacă nu ai avut șansa să ai copilul tău, să adopți un suflețel abandonat, decăt să intermediezi adopția de către alții, pentru „mici atenții”…

Dacă s-ar face un sondaj de opinie, nu știu câte voturi pro și contra ar avea premierul Viorica Dăncilă, dar știu că, pentru profilul său moral, eu i-aș da un 10  (ZECE) mare cât roata carului OMULUI Dăncilă, pentru că a salvat o viață de om, un ghemotoc care nu avea altă vină, decât aceea că s-a născut într-o familie săracă, cu mulți frați (șapte) și un tată care era pe moarte (a murit în martie 1990).

Comments

comments

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii in pas cu știrea !! close[x]
Cu un simplu LIKE te abonezi la postarile noastre!!