Se tulbură apele la Varşovia? Declaraţia preşedintelui Franţei: „Rusia nu este o ameninţare“

Sharing is caring!

rtx1vmka

Cu siguranţă, sosirea la Varşovia a preşedintelui François Hollande nu a trecut nici neobservată şi nici necomentată. A stârnit o adevărată furtună printre ziariştii care s-au năpustit pe computerele lor sau au trecut imediat în faţa camerelor de luat vederi pentru a relata spusele preşedintelui Franţei.

François Hollande a afirmat că Rusia nu este nici „un adversar“ şi nici nu reprezintă o „ameninţare“. Şi a mai adăugat, ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea, că „NATO nu are nicidecum vocaţia de a influenţa relaţiile pe care Europa trebuie să le aibă cu Rusia şi, pentru Franţa, Rusia nu este un adversar şi nu este o ameninţare”. Asta la doar câteva ore după ce Preşedintele Obama insistase în termeni extrem de clari asupra faptului că există o „ameninţare“ pe care intervenţia rusă în Ucraina o reprezintă „pentru viziunea noastră asupra unei Europe care să trăiască în unitate şi în pace“. Francois Hollande şi-a continunat analiza ridicând noi mingi pentru jocul Rusiei, comentate cu real entuziasm de doi dintre colegii mei ruşi aflaţi la Varşovia. Pentru că mai spunea domnul Hollande: „Rusia este un partener care, este adevărat, poate câteodată – şi am văzut asta în Ucraina – să folosească forţa. Dar am condamnat acest lucru când a fost vorba despre Crimeea şi acum căutăm o soluţie pentru criza din Ucraina”. A mai adăugat, vorbind despre contribuţia franceză la lupta împotriva terorismului şi la Coaliţia globală împotriva ISIS, că a venit acum timpul ca şi celelalte ţări europene să înceapă să-şi asume partea lor de responsabilitate: „Franţa va face ceea ce trebuie să facă şi nimic mai mult. Ceilalţi trebuie să-şi asume această securitate…Şi ceilalţi trebuie să facă un efort echivalent cu cel al Franţei”. Vom vedea în această seară care va fi decizia finală a Summitului şi care vor fi formulările politice privind Rusia, dar afirmaţiile franceze au introdus, brusc, un element nou şi foarte important în ceea ce părea până în acest moment un bloc de unitate pe marile linii de acţiune, împreună cu o înţelegere comună asupra timpurilor de ameninţări în funcţie de care se construieşte răspunsul Alianţei şi al Europei transatlantice.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A murit o stea a muzicii ușoare românești!!

Sharing is caring! FacebookTwitterGoogle+Pinterest Cu siguranţă, sosirea la Varşovia a preşedintelui François Hollande nu a trecut nici neobservată şi nici necomentată. A stârnit o adevărată furtună printre ziariştii care s-au năpustit pe computerele lor sau au trecut imediat în faţa camerelor de luat vederi pentru a relata spusele preşedintelui Franţei. François […]

Subscribe US Now