Sebastian Papaiani a murit. România își pierde personalitățile zi dupa zi .

Sharing is caring!

sebastian-papaiani

Florin Zamfirescu: „Am avut o discuție acum două luni. Era indispus. Vorbea greu. Nu mi-a recunoscut vocea și m-a întrebat ‘Ce vrei?’. Am încercat să-i cresc moralul. Nu pot să-l prezint pe Papaiani, pentru că toată lumea îl cunoaște. Nu pot să-l laud pe Papaiani, pentru că toată lumea îl iubește. Dumnezeu sa îl odihnească.

 Alexandru Arșinel: „Mă întreb cine o sa ne mai facă să zâmbim. A fost o jumătate de an infernală. Nu am vorbit cu el, era bolnav. Stiu că personalul de la Spitalul Universitar vorbea la modul cel mai plăcut despre el, spunea că îi făcea să zâmbească. Omul de rând şi-a iubit actorii, mai ales pe cei de comedie. Întotdeauna ei sunt înconjuraţi cu dragoste, pe stradă, la spectacole”.
Actorul în vârstă de 80 de ani s-a lovit la cap în luna mai, a suferit o pareză la piciorul stâng și avea dificultăți de vorbire, starea lui fiind imprevizibilă. Multă vreme, medicii au considerat că starea sa este critică, însă o urmă de speranță a apărut în sufletul celor apropiați. La începutul lunii august, Sebastian Papaiani a fost externat, urmând să continue recuperarea într-o clinică de specialitate.
Actorul Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești. Și-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fii prieten…”. Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curți, undeva în mărginimea Piteștiului în care erau apartamente de două cămăruțe, închiriate de coșari, geambași, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier și de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne și Johnny Weissmuller erau preferații lui.

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole și să devină actor.
A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru și Cinematografie din București. În 1961, și-a făcut debutul în producția cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Zaizescu ”Un surâs în plină vară”, unde alături de tânăra și frumoasa actriță Florina Luican, se face remarcat atât de critici, cât și de public. Filmează an de an, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).
Papaiani Sebastian
Actor complet, complex și deosebit de talentat, și-a câștigat popularitatea și simpatia publicului, prin rolurile de comedie, dar și prin cele în care a abordat și registre mai grave. Dintre piesele jucate pe scena Teatrului Odeon (fost Giulești) menționăm: ”Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello, în regia lui Alexa Visarion, ”Domnișoara Nastasia” de Gh. M. Zamfirescu, în regia lui Horea Popescu, ”Livada cu vișini” de Cehov, regia Sorin Militaru, ”Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, regia Sanda Manu și multe altele.

Rămâne de neegalat în rolurile Plutonier Căpșună din seria ”B.D”, Alecu din ”Astă seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor” și mai ales Ieremia din serialul TV ”Toate pânzele sus”.

Sebastian Papaianu a murit. Și-a pierdut frații la 4 ani

Copilăria actorului a fost marcată de un eveniment extrem de tragic: la doar patru ani, și-a pierdut frații gemeni în cutremur din 1940.

„A căzut tavanul pe ei. Mama a băgat copăița cu Radu și cu Luminița sub pat, iar noi am ieșit. Noi nu am știut că a căzut tavanul peste ei… au murit asfixiați acolo. Casa noastră era făcută dintr-un material care nu te omoară, din chirpici. Cădea peretele, rămânea restul. Dar aici a căzut tocmai pe pat, care s-a rupt și el, la rândul lui”, a povestit Papaiani.

Sebastian Papaiani a fost căsătorit, de foarte tânăr, cu actrița Eugenia Giurgiu. În 1963, aceasta i-a dăruit un fiu, botezat la rândul sau, tot Sebastian. Sebastian Jr. a fost crescut de mamă și nu și-a văzut tatăl din 1987.
La vârsta de 37 de ani s-a căsătorit a doua oară, cu Marcela. ”Soţia mea nu mi-a reproşat niciodată nimic legat de repetiţii, turnee… lucru pentru care îi mulţumesc. Marcela este genul de femeie care te face să simţi cu adevărat ce înseamnă o zi festivă. Indiferent că este vorba despre Dragobete, Paşte sau Crăciun, ea întotdeauna le respectă şi umple casa cu parfum de sărbătoare. Fiul meu îmi moşteneşte talentul pentru partea tehnică, însă este cu mult deasupra mea. Citeam într-o carte că americanii, înainte să construiască un pod în Washington, l-au gândit doi ani şi l-au construit în şase luni. La noi se pune asfalt în două minute, iar a doua zi se duce. Aşa e fiul meu, desface toate piesele din calculator şi, până nu găseşte unde e buba, nu se lasă. În timpul liber îmi place să fac ce am făcut dintotdeauna: îmi folosesc forţa şi priceperea”, povestea Papaiani pentru revista Taifasuri.




sursa: libertatea.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

1 octombrie ZIUA INTERNAȚIONALĂ de luptă împotriva cancerului la sân . Descoperă simptomele și cauzele acestei boli.

Sharing is caring! FacebookTwitterGoogle+Pinterest Florin Zamfirescu: „Am avut o discuție acum două luni. Era indispus. Vorbea greu. Nu mi-a recunoscut vocea și m-a întrebat ‘Ce vrei?’. Am încercat să-i cresc moralul. Nu pot să-l prezint pe Papaiani, pentru că toată lumea îl cunoaște. Nu pot să-l laud pe Papaiani, pentru […]

Subscribe US Now