ZIUA TRICOLORULUI ȘI BICICLETA…

Sharing is caring!

Existența drapelului românesc începe în anul 1834, când domnitorul Țării Românești, Alexandru D.Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea de a pune steag românesc „corăbiilor negustorești și oștirii”. Acesta avea două culori (galben și roșu) –  pentru corăbii și roșu, galben, albastru  și un vultur la mojloc – pentru armată.

În timpul Revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol național  (14/26 iunie), prin Decretul nr.1 de către Guvernul provizoriu de la București.

Revoluționarii de la 1848 (atât cei din Țara Românească, cât și cei din Transilvania), au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționată lozinca: „Dreptate – Frație”.

Pe 13 iulie 1848, văzând că nu s-a înțeles nuanța culorilor și modul de dispunere a acestora, s-a dat Decretul nr. 252, prin care se stipula că „stindardele vor fi tricolore, dispuse vertical, iar culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare:„lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. 

Ziua Drapelului Național a fost instituită prin Legea nr.96/20.05.1998, pentru a marca ziua de 26 iunie 1848,  când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect.

Conform legii, această zi trebuie marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Ce legătură este între această zi importantă pentru români și bicicletă?

Aparent, nciuna…

În această zi sfântă pentru români și Romania, conform Legii nr.96/1998, președinția ar fi trebuit să organizeze activități specifice Zilei Drapelului Național al României...

În loc de respectarea legii (nimeni nu este mai presus de lege), președintele, cea mai înaltă autoritate a statului român, se „dă” în bicicletă.

Să ne înțelegem –  nu am nimic împotriva mersului pe bicicletă al președintelui  și nici cu marșul „Pedalăm pentru România”, dar după ce iși îndeplinește atribuțiunile pentru care este plătit din banii românilor.

Îmi doresc ca președintele României să fie primul cetățean al țării, nu primul biciclist.

LA MULTI ANI DRAPELULUI NOSTRU!

GALERIE FOTO + VIDEO. Ziua Drapelului la Cluj-Napoca: tricolor purtat de un elicopter, MIG-uri şi 1.000 de baloane

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

MOȚIUNA DE CENZURĂ A CĂZUT

Sharing is caring! FacebookTwitterGoogle+PinterestExistența drapelului românesc începe în anul 1834, când domnitorul Țării Românești, Alexandru D.Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea de a pune steag românesc „corăbiilor negustorești și oștirii”. Acesta avea două culori (galben și roșu) –  pentru corăbii și roșu, galben, albastru  și un vultur la mojloc – […]

Subscribe US Now